Vointa si oportunism

Publicat: 29 Mar 2006

De la instalarea in functie a presedintelui Basescu si a guvernului actual, politica externa a Romaniei s-a manifestat prin sustinerea unor discursuri axate pe ideea afirmarii calitatii de lider regional. Acestea s-au referit la "Axa Bucuresti-Londra-Washington", la necesitatea gestionarii adecvate a problemelor regiunii Marii Negre si mentinerea relatiilor cu Republica Moldova prin intermediul formulei "o natiune, doua state". Bineinteles, criticii ambitiilor administratiei actuale, atat a politicilor externe, cat si interne - in masura in care exista o legatura evidenta intre ambele dimensiuni, dupa cum exemplifica recentul proiect al Strategiei de Securitate Nationala - se refera, in mare parte, la discrepanta dintre discurs si capacitatea de acoperire politica, financiara si logistica a acestuia. Cu alte cuvinte, se pune problema credibilitatii demersurilor in domeniul politicii externe si interne care ar dezavantaja raporturile Romaniei, in viziunea criticilor, cu statele Europei Occidentale, dar si cu Federatia Rusa.

Ne vom abtine pentru moment sa comentam credibilitatea discursurilor mentionate, incercand sa plasam formula "o natiune, doua state", utilizata in raport cu Republica Moldova, in context istoric, dar si in cel al speculatiilor etno-culturale si etno-politice ale elitelor de pe ambele maluri ale Prutului.

In primul rand, ar fi util sa mentionam definitia natiunii si a nationalismului a lui Anthony D. Smith, care sustine ca o natiune reprezinta o anumita populatie umana care ocupa un teritoriu istoric sau o patrie si impartaseste mituri si memorii comune; o cultura publica, de masa; o singura economie; drepturi si responsabilitati comune pentru toti membrii. Iar nationalismul este o miscare ideologica pentru obtinerea si mentinerea autonomiei, unitatii si identitatii in numele unei populatii considerate de unii dintre membrii sai ca ar constitui o "natiune"  actuala sau potentiala. In acest context, bineinteles, formula "o natiune, doua state" nu releva substanta programului de edificare a natiunii, care, prin definitie, aspira la crearea unui singur stat. Inconsistenta teoretica a termenului este developata si de tentativa de a imbina realitatea celor doua state cu o viziune etnica a statului, pe cand Republica Moldova ar putea fi un proiect credibil in ochii cetatenilor proprii daca ar consolida natiunea politica si cetatenia bazata pe ideea de prosperitate si a statului de drept.

In al doilea rand, exista proto-statalitatea moldoveneasca, bazata pe experienta sovietica de republica, ce a creat formele necesare de consolidare a statalitatii si care, dupa 1991, au fost umplute cu fond - razboiul moldo-rus din stanga Nistrului si tentativele de constructie statala in conditii adverse. Este ridicol faptul ca unii comentatori bucuresteni interpreteaza declaratiile presedintelui Basescu in context regional ca o posibila incordare a relatiilor cu Rusia, daca am compara substanta acestor declaratii si comportamentul tarii in cauza. Federatia Rusa, prin intermediul unui razboi limitat ca scop si interventie armata, a impus Republicii Moldova o pace stramba care ii impiedica procesul de modernizare. Pe de alta parte, faptul ca voluntarii moldoveni au luptat singuri impotriva Armatei a 14-a, asistata de cazacii-mercenari din Rusia, numai nationalism panromanesc nu a relevat. Aceasta nu implica absolut necesar imputarea neimplicarii voluntarilor romani de peste Prut, dupa cum s-au implicat mercenarii rusi de la o distanta semnificativ mai mare, dar in context istoric momentul 1940 si cel din 1992 nu au putut sa puna in evidenta nimic altceva decat abandonul. Si daca sangele varsat pentru patrie este unitatea ideala de masura a nationalismului, atunci moldovenii au reactionat, constient sau nu, ca o natiune politica.

In al treilea rand, conceptul "o natiune, doua state" suscita o reactie din partea gardienilor clivajului pretins etnic dintre moldoveni si romani, clivaj a carui provenienta este rusa. Desi gardienii in cauza nu pot avea, prin definitie, sustinerea intelectualitatii, fara de care nu este posibila edificarea natiunii, discutiile despre natiune in termeni etnici nu pot decat sa amplifice ponderea factorului rus, lucru ce este in defavoarea Republicii Moldova, dar si a Romaniei, care nici in NATO si UE nu se va putea sustrage conflictului ideologic dintre civilizatia occidentala si autocratia rusa. Problema consta in pozitionarea clara a intereselor nationale ale Romaniei si implementarea tehnica a proiectelor identificate drept prioritare, fara tam-tam-uri, cu eficienta si perseverenta baltica.

In al patrulea rand, daca se doreste formularea de concepte, atunci unul mai potrivit pentru relatiile dintre Romania si Moldova ar fi la moment "doua state, un viitor comun". Acesta ar trebui sa plaseze Chisinaul ferm pe calea integrarii europene si pe cea a edificarii unui spatiu economic, social si politic comun intre cele doua state. Desi nu este absolut necesara vehicularea ideilor de confederatie, substanta ar trebui sa fie similara, dar procesata de instrumentele si in contextul UE. Un exemplu elocvent in acest context ar fi implicarea functionarilor moldoveni in training-urile sectoriale oferite in cadrul diferitelor programe destinate Romaniei. Este adevarat ca exista diferente enorme intre angajamentele Bucurestiului si ale Chisinaului, ca nu se pot compara prevederile Planului de Actiuni cu cele ale Acordului de Asociere sau ale Tratatului de Aderare, dar este importanta sustinerea Moldovei in ce priveste implementarea acquis-ului, nu a unui surogat destinat amanarii perspectivei de aderare. Alt exemplu se refera la normalizarea procedurii de redobandire a cetateniei romane, care pentru multi moldoveni inseamna nu doar un act de justitie, ci si o manifestare de respect din partea europenilor, prin ridicarea interdictiilor de calatorie.

Acum, nu in ultimul rand, ar fi cazul sa mentionam ca discursurile sustinute de presedintele Basescu si guvernul actual vor fi credibile doar in cazul gestionarii unor proiecte concrete, dincolo de vehicularea de concepte. Desi oportunismul este inerent oricarui act si actor politic, in special in cadrul traditiilor politice balcanice, ceea ce va fi apreciat de catre indivizii de pe ambele maluri ale Prutului este vointa de modernizare a societatii, in baza prosperitatii generale si a suprematiei legii, plasand etnicul/nationalul in contextul programului de modernizare, fapt care va consolida competitivitatea noastra in termeni de civilizatie.

0 comentarii
© 2017 Iulian Fruntaşu
Preluarea și publicarea materialelor apărute pe acest blog, inclusiv a cărților,
este permisă fără restricții, cu referințele necesare.
Design by Amigo LOGO