Istoria. La o margine.

Publicat: 04 Jul 2012

Istoria e o aventură pasionantă în statele de la periferie (border-land), iar fragilitatea pronunțată a acestora este direct proporțională cu impetuozitatea dezbaterilor referitor la identităţile etnice şi religioase. Prin urmare, oamenii au tendința de a reacționa emoțional în raport cu ceea ce este în ultima instanță, un artefact. Odată ce o societate este mai puţin dezvoltată din punct de vedere economic şi democratic cu atât este mai probabil să trateze identităţile drept primordiale, încercând să utilizeze naţionalismul etnic ca instrument de emancipare și modernizare a țării, după cum au făcut-o statele-naţiuni occidentale în secolul XIX în perioada unificărilor naționale și a revoluţiilor industriale.

Este adevărat, de asemenea, că orice clivaj într-o societate își are ideologii săi, care, pentru a atinge obiectivele de mobilizare, profesează un gen de puritate, care neglijează complexitatea vieţilor indivizilor, care deseori se suprapun atunci când este vorba de etnie, religie sau clasă. Însă dacă e perfect fezabil ca un scoţian să se simtă în același timp britanic, fără a opune în mod necesar ambele identităţi, o persoană care trăieşte într-o ţară periferică este supusă presiunii de a se identifica în termeni mult mai clari, fiind lipsită de oportunitatea de a avea identități multiple.

Bineînțeles, fluxul actual de informaţii cu care se confruntă omul modern deseori conduce la o simplificare atât a istoriei cât şi a realității curente, însă mişcările radicale ale naţionalismului, comunismului/fascismului şi alte discursuri totalitare sunt acelea care manipulează identitățile oamenilor în direcția consolidării unor părți conflictuale şi incapabile de compromis.

Interesant în acelaș timp este faptul că un regim totalitar/autoritar comunist/socialist dominant este în situația de a integra unele identităţi etnice/naţionale dacă devine prea costisitoare constrângerea populaţiei sau dacă este nevoie de prea mult timp pentru aceasta. Îmi amintesc în acest context de un articol publicat pe prima pagină a "Советская Молдавия'', ziarul oficial al fostului Partid Comunist al RSSM, care relata: "La 14 ianuarie 1988, când jubilăm o zi remarcabilă – aniversarea a 70 de ani de la stabilirea puterii sovietice în Moldova, membrii Biroului Central (inclusiv Mircea Snegur, primul preşedinte a ceea ce va deveni în vre-o 3 ani, Republica Moldova – n.a.), au depus flori la monumentul lui Vladimir Lenin ". Reportajul în cauză a fost însoţit de o fotografie a gărzilor de onoare (doi tineri îmbrăcaţi în costume naţionale, având până și cușme tradiţionale de cârlan), în poziție de drepți pe ambele părţi ale monumentului lui Lenin. Aceasta poartă relevanţă simbolică în ce privește gradul de permisiune a Moscovei de a naţionaliza comunismul de stat. O astfel de coabitare este posibilă atunci când ambele părţi sunt extenuate, în alte situații însă ideologii respectivi solicită loialitate exclusivă de la supuşii lor, aceste cerinţe devenind tot mai radicale odată ce ne mișcăm spre est.

Moştenirea complicată a Republicii Moldova nu provine de la poziţia geografică per se, ci mai degrabă derivă din faptul că statele de la frontieră (europeană, în acest caz) rămân în urmă atunci când este vorba de procesele de unificare naţională, industrializare şi modernizare. Aceasta este exact modul în care o regiune devine periferică, consolidându-și statutul său într-un cerc vicios al întârzierii efortului de modernizare a societăţilor în cauză şi al eşecurilor de a recupera decalajul în raport cu societățile mai avansate.

Provocarea formidabilă a modernității în toate statele la frontieră, inclusiv în Republica Moldova, este dacă acestea se pot debarasa de modelele anterioare ale istoriei bazate pe apartenenţa etnică şi neam, prin lansarea proiectelor proprii de modernizare, bazate pe cetăţenie inclusivă, libertate și prosperitate.

4 comentarii
antonina
citit cu interes. Idei intresante. Ma bucur cand revenitzi la "masa de scris"...
Iurie Moraru
Domnule Iulian Fruntașu, sunt de acord cu leitmotivul articolului Dumneavoastră. În special cu ultima frază. Eu demult am ajuns la concluzia că toți noi în RM suntem moldoveni, indiferent de limba maternă, de originea etnică, de moștenirea culturală și istorică. Bineînțeles, acestă concluzie mă angajează doar pe mine. O zi bună! Iurie Motaru
Gheorghe Calamanciuc
Concluzia din ultimul aliniat e o aiureala care poate incolti in creierul unui om carui ii este indiferent ce mama l-a nascut si crescut. Imi pare rau. Gh C.
voichita
da, intr-adevar, ii ghini la Londra...
© 2017 Iulian Fruntaşu
Preluarea și publicarea materialelor apărute pe acest blog, inclusiv a cărților,
este permisă fără restricții, cu referințele necesare.
Design by Amigo LOGO