Încă un an pierdut

Publicat: 14 Dec 2007

Ziarul "Timpul"

Iulian Fruntaşu, doctor în ştiinţe politice, expert în relaţii internaţionale

 

Este evident faptul că adoptarea cantitativ formală a legilor pe parcursul anului 2007 nu a fost suficientă pentru o schimbare calitativă în ce priveşte implementarea politicilor guvernamentale. Dacă în unele domenii mai tehnice, cum ar fi Preferinţele Comerciale Autonome sau certificatele de origine, putem remarca un anumit progres, în rest nu atestăm o aderenţa autentică la criteriile de la Copenhaga, în particular, când este vorba de instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului, precum şi să pună acquis-ul în practică prin structuri administrative şi judiciare adecvate. Autorităţile moldovene au încercat şi anul acesta să trişeze şi să impresioneze UE şi Comisia Europeană prin tot felul de rapoarte voluminoase, fără însă a recunoaşte care sunt problemele adevărate cu care se confruntă societatea şi să ceară asistenţă în soluţionarea lor. Sunt convins tot mai mult că Partidul Comuniştilor nu poate, prin definiţie, să asigure o apropiere a RM de UE, deoarece are reflexe autoritare şi dictatoriale, fapt demonstrat actualmente şi de numărul crescând al condamnărilor la CEDO. Ultima ieşire aberantă a preşedintelui RM împotriva hotărârilor Curţii ne prezintă o guvernare total decuplată de tradiţia democratică europeană, o ţară în derivă, a cărei debusolare nu o mai pot acoperi raportările triumfaliste ale comuniştilor la Bruxelles şi ipocrizia practicată în mass-media afiliată Puterii. Incapacitatea crasă a guvernării de a implementa reformele interne şi a asigura astfel o intensificare a dialogului politic cu UE ne conduce la concluzia că şi anul 2008 va fi unul similar, dacă opoziţia şi societatea civilă nu va forţa Puterea să respecte valorile democratice, statul de drept şi drepturile omului. Dacă acest miracol nu se va întâmpla, atunci este necesară schimbarea radicală a clasei politice în alegerile parlamentare din 2009.

0 comentarii
© 2017 Iulian Fruntaşu
Preluarea și publicarea materialelor apărute pe acest blog, inclusiv a cărților,
este permisă fără restricții, cu referințele necesare.
Design by Amigo LOGO