Ei ne urăsc. Noi ce facem?

Publicat: 20 Nov 2010

Recunosc, ura comuniștilor față de noi este clinică, patologica – nu are raționamente bazate pe fapte din lumea reală, ci este un artefact construit în totalitate de niște minți bolnave și concomitent diabolice. Deconectez sunetul când îi văd la televizor, îmi suspendez facultățile auditive când sunt nevoit să-i întâlnesc în virtutea competiției electorale, mă uit la gurile ăstea căscate și îmi imaginez că dacă le-ași băga în acel moment caviar pe gât, tot la-r scuipa și m-ar pune la perete. Realizez că există un rău irațional în lume la care trebuie să ne raportăm într-un mod oarecare.

Deci, ei ne urăsc. Noi ce facem?

Tentația este să le răspundem la fel. Însă, după o clipă de reflecție, realizez că mizeria comuniștilor este mizeria noastră a tuturor: drumuri impracticabile, bădarania din stradă, coji de semințe scuipate pe jos, persoane traficate chiar de rudele apropiate sau de prieteni, oameni agramați, înjurături într-un bilingvism armonios, o debandadă generală unde un viitor civilizat pur și simplu nu își are loc.

Nu putem răspunde cu ură la ură.

Nu pentru că am fi urmașii spirituali ai lui Gandhi, ci pentru că mizeria comunistă e zâmbetul hidos care ne privește uneori din oglindă, metastazele unui cancer care se răspândește în organism. Ar fi prea simplu să tratăm comunismul drept un proiect ideologic, politic și financiar al grupării Voronin. Adevărat, aceasta este fața, dacă se poate folosi cuvântul în cauză, a PCRM și a mafiei în spatele acestuia, însă aderența încăpățânată la acest proiect a unui număr foarte important de cetățeni relevă un adevăr fundamental: dacă nu exista PCRM, mizeria pe care am menționat-o anterior, și-ar fi găsit expresie într-o formă politică diferită, dar la fel de nocivă și extremă, am fi fost scuipați cu aceiași înverșunare și amenințați cu aceiași ură.

Lupta care se dă acum, până la urmă, nu este doar între partidele democratice și PCRM, este începutul asanării societății, unde deratizarea și sanepidul moral trebuie să fie angajate nu doar pentru a scoate pe necarosabil o gașcă mafiotă cu acoperire ideologică, ci pentru a dezrădăcina cauzele subdezvoltării noastre istorice.

Ura lor e înapoierea noastră. Să le răspundem calm, dar hotărât, fiecare cum poate, fără vreo înregimentare oarecare, că a venit o generație care poate gândi și construi o lume în care competiția de idei este în beneficiul comun, că merităm o șansă să recuperăm decalajul între țara asta și civilizația europeană mai repede, fără a aștepta trecerea lor în neființă.

Când nimeni nu va scuipa coji de semințe pe jos, ultimul comunist va fi mort.

0 comentarii
© 2017 Iulian Fruntaşu
Preluarea și publicarea materialelor apărute pe acest blog, inclusiv a cărților,
este permisă fără restricții, cu referințele necesare.
Design by Amigo LOGO