Avem ambiţia de a reinventa domeniul politic în Moldova

Publicat: 09 Nov 2007

Interviu publicat in Jurnal de Chişinău

Citiţi în continuare un interviu cu Iulian Fruntaşu, scriitor, director al Programelor de Integrare Europeană la Fundaţia Soros Moldova şi, mai recent, membru al grupului de iniţiativă de creare a Partidului Liberal Democrat (PLD), pentru a afla care ar fi în opinia expertului contribuţia cea mai mare pe care ar putea-o aduce Vladimir Voronin la democratizarea statului, cum percep guvernanţii obligaţiile asumate prin implementarea Planului de Acţiuni UE-RM şi ce ar trebui să înţeleagă clasa politică de la Chişinău.

– Domnule Fruntaşu, ştim că aţi monitorizat modul de implementare a Planului de Acţiuni UE-RM. Care sunt cele mai importante concluzii pe care aţi reuşit să le trageţi din aceste monitorizări?

Concluzii ar fi multe, dar cred că o observaţie generală este faptul că guvernarea manifestă o atitudine autentică în ce priveşte aderarea la valorile democratice europene şi încearcă să trateze relaţiile cu UE, dar şi cu cetăţenii proprii în spiritul planurilor cincinale sovietice, când rapoartele erau mai importante decât situaţia de facto.

– În ce măsura guvernanţii ţin cont de rapoartele de monitorizare pe care le elaborează experţii?

Experţii, atât cei cu care lucrăm direct, cât şi cei pe care îi susţinem financiar, sunt implicaţi în permanenţă într-un proces de monitorizare şi de elaborare a recomandărilor. Măsura în care guvernanţii ţin cont de cele menţionate de experţi în varii rapoarte ţine de bunul lor simţ şi de profesionalism. Din păcate, ne confruntăm cu un deficit acut în ambele sensuri. Chiar dacă la nivelul mediu al funcţionarilor se poate observa, într-un cadru informal, o înţelegere corectă a faptelor, aceştia nu pot genera o presiune cumulativă asupra stilului de guvernare, care este unul arbitrar şi lipsit de coerenţă profesională. Nu mai vorbesc de politica dezastruoasă de cadre, unde nu meritocraţia guvernează, ci traficul de influenţă.

În situaţia când avem un gen de Ayotalla în fruntea statului şi Ayotalla mai mici în fruntea multor ministere, bineînţeles, apare întrebarea dacă studiile de monitorizare mai au un rost. Însă, cred că nici funcţionarii noştri nu se pot sustrage presiunii argumentelor raţionale, iar pe de altă parte, europenii obţin surse independente de informare, ceea ce este la fel de important.

– Cum comentaţi recentele ameninţări la adresa României lansate de preşedintele Voronin în cadrul interviului de la postul de radio “Europa Liberă”?

Tot ce vine din partea preşedintelui Voronin trebuie să fie tratat cu circumspecţie şi cred că foarte mulţi parteneri, inclusiv ruşi, apropo, nu percep declaraţiile acestuia drept responsabile şi autentice. Pe parcursul mandatului său, dl Voronin şi-a schimbat poziţia de atâtea ori, încât nu mai ştii ce să crezi. Adevărat, nu îşi schimbă punctul de vedere doar proştii şi morţii, însă nici chiar de atâtea ori şi nu la un asemenea nivel, că e ridicol. În ce priveşte România, preşedintele Voronin îşi exteriorizează demonii de inferioritate şi de o incapacitate crasă de a contribui la edificarea unei statalităţi prospere şi democratice. Atunci, bineînţeles, va căuta duşmani interni şi externi, că doar nu îşi va prezenta demisia, nu? Deşi aceasta ar fi contribuţia sa cea mai mare la democratizarea ţării.

Într-un context mai general, însă, clasa politică de la Chişinău, actuală sau mai degrabă cea viitoare, ar trebui să înţeleagă că loialitatea faţă de stat se câştigă, nu se impune. Loialitatea se câştigă prin politici inclusive care oferă cetăţeanului şansa de a avea o viaţă liberă de constrângeri şi una prosperă. Cetăţenia română este văzută de foarte mulţi dintre oamenii noştri drept o poliţă suplimentară de asigurare şi nu văd nimic rău într-un asemenea mod utilitar de a vedea lucrurile. Însă, actualilor guvernanţi ar trebui să le amintim de succesiunea faptelor - doar ca urmare a falimentului continuu de care dă dovadă R. Moldova din cauza incapacităţii lor, cetăţenii se orientează spre alte surse de loialitate, nu invers. Deşi îmi dau seama că există mereu tentaţia aceasta de a trişa, inversând lucrurile.

– Rezultatele ultimului Barometru socio-politic arată că încrederea populaţiei faţă de şeful statului şi majoritatea liderilor politici a scăzut considerabil. Este acesta un semn că oamenii s-au săturat de vechea clasă politică şi aşteaptă una nouă?

Oamenii, într-adevăr, sunt obosiţi de perpetuarea acestei stări de incertitudine social-politică şi economică, determinată de rezultatele slabe ale unei elite politice măcinate de corupţie, trafic de influenţă şi interese de grup. Nu ştiu dacă această oboseală înseamnă automat aşteptări noi, mulţi sunt decepţionaţi de clasa politică la modul general, considerându-i pe politicieni un rău natural, de care nu poţi scăpa, după cum nu poţi scăpa de secetă sau inundaţii. Datorită incapacităţii guvernărilor care s-au succedat în perioada post-sovietică, oamenii au ajuns să considere politicul un fenomen natural extrem, lucru foarte trist, de altfel, pentru societatea noastră.

– În ce măsură ar putea PLD, al cărui membru fondator sunteţi, răspunde aşteptărilor populaţiei?

Avem ambiţia, în primul rând, de a reinventa domeniul politic în Moldova, de a oferi o speranţă cetăţeanului că opinia lui contează, că nemulţumirile şi propunerile lui sunt luate în consideraţie. Avem nevoia stringentă de a resuscita încrederea oamenilor că pot schimba în mod democratic forţele politice care îi conduc prost. Până la urmă, este extrem de importantă această convingere că suntem propriii noştri stăpâni şi nu am oferit nimănui dreptul să ne calce libertatea în picioare.

În al doilea rând, avem cunoştinţele şi experienţa necesare pentru elaborarea politicilor publice care să reducă decalajul economic, politic şi social între R. Moldova şi statele occidentale. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, migranţii moldoveni tind să câştige tot atât cât localnicii din ţările respective şi nici o diferenţă în capitalul uman nu poate explica creşterea salariului primit de migranţi într-o ţară mai productivă. Deci, problema majoră o reprezintă politicile economice şi instituţiile, care trebuie să fie reformate prin consolidarea culturii personale şi edificarea culturii civice, care reprezintă un bun public. Aceasta deoarece raţionalitatea individuală existentă la moldoveni nu a generat deocamdată o cooperare socială complexă, proprie societăţilor occidentale.

– Care ar fi principiile de care s-ar conduce PLD în ceea ce priveşte politica externă a statului şi rezolvarea conflictului transnistrean, în cazul în care ar ajunge la guvernare?

R. Moldova are nevoie de ambiţii mai mari în ce priveşte integrarea europeană, dar axate pe implementarea unor activităţi concrete, nu prin solicitări exagerate şi supărăcioase de a ne acorda statut de membru asociat, regim liberalizat de călătorii etc. Sunt atâtea domenii unde putem excela, nu trebuie să mergem în capitalele europene cu mâinile goale, lamentându-ne că UE aplică standarde duble faţă de ţări diferite. În pofida teoriei, abordările diferenţiate reprezintă o trăsătură inerentă a relaţiilor internaţionale şi toţi anii aceştia diplomaţia noastră a trebuit să înveţe atâta lucru. Nimeni nu ne încurcă, de exemplu, să oferim bazele de date referitor la înmatricularea maşinilor, amprente, criminali etc. şi chiar bazele de date referitor la deţinătorii de paşapoarte către statele-membre ale UE, să avem o cooperare poliţienească şi de grăniceri eficientă, solicitând mai târziu, în acest context, un regim liberalizat de călătorii.

Deci, profesionalismul şi aderarea autentică la normele europene ar fi unele dintre principiile fundamentale ale politicii externe gestionate de PLD. Acestea sunt valabile şi pentru reglementarea conflictului transnistrean, unde este necesară o implicare mai activă a europenilor prin extinderea treptată a mandatului EUBAM, includerea problemei pe agenda bilaterală UE – Federaţia Rusă şi eventual amplasarea unui contingent de poliţie UE, care să asigure securitatea şi stabilitatea în regiunea respectivă.

– Cunoscând paşii făcuţi deja de R. Moldova în procesul de aderare la UE, cum credeţi de cât timp ar avea nevoie statul nostru pentru a se integra în UE, dacă comuniştii ar pleca de la guvernare?

Plecarea comuniştilor în 2009 nu va însemna aderarea automată la UE. Chiar după moartea lui Franco în 1975 Spania a aderat la Comunităţile Europene abia în 1986, aceasta în condiţii când nu exista actuala „oboseală” a extinderii. Trebuie să demonstrăm în primul rând nouă înşine că reprezentăm o ţară europeană, prosperă şi democratică prin intermediul reformelor pe care le implementăm, iar recunoaşterea acestor rezultate, vă asigur, nu va întârzia din partea europenilor.

– Vă mulţumim!

0 comentarii
© 2017 Iulian Fruntaşu
Preluarea și publicarea materialelor apărute pe acest blog, inclusiv a cărților,
este permisă fără restricții, cu referințele necesare.
Design by Amigo LOGO